NetDevOps – The new kid in town

Vizualizări: 88

Industria IT este un mediu într-o continuă schimbare și evoluție.

Pe măsură ce timpul trece, un număr din ce în ce mai mare de servicii și de tehnologii pun un stres suplimentar asupra rețelelor de date și comunicații. Aceste servicii și tehnologii se regăsesc în toate zonele unei rețele precum: în campus, în branch, în data center și în WAN. Informația transmisă prin rețelele de date este folosită în moduri din ce în ce mai interesante și mai puternice, ca de exemplu în:

  • inteligență artificială
  • machine learning
  • servicii de cloud și de virtualizare
  • Internet of everything

Un număr din ce în ce mai mare de organizații folosesc aceste tehnologii pentru a-și desfășura activitatea. De asemenea, sunt utilizate și pentru a crește și dezvolta business-ul.

Astfel, integrarea și adopția lor rapidă sunt critice pentru succesul organizației și pentru a putea inova produse și servicii noi care să plaseze organizația în fața competiției.

Din acest punct de vedere, departamentul IT se confruntă cu două mari probleme:

  • implementarea unor aplicații și servicii noi suficient de repede încât acestea să îmbunătățească experiența utilizatorului și să fie relevante în mediul de business
  • efectuarea task-urilor de zi cu zi asupra respectivelor aplicații și servicii

Rețeaua este infrastructura peste care aceste aplicații și servicii sunt oferite de către organizație angajaților săi, colaboratorilor, precum și clienților.

Dacă rețeaua nu se poate adapta la cerințele aplicațiilor sau nu poate scala pentru a acomoda serviciile utilizate de utilizatori, atunci activitatea organizației are de suferit, consecințele putând fi chiar și de ordin financiar.

Configurarea manuală a rețelelor prezintă două riscuri semnificative:

  • imposibilitatea de a integra noile servicii suficient de repede, în funcție de cerințele de business
  • greșelile inerente de configurație care vor apărea și care vor avea că efect performanțe suboptime pentru rețea sau chiar downtime

Aceste riscuri pot fi mitigate și chiar eliminate dacă se folosește tool-uri de automatizare pentru a configura rețelele. Automatizarea poate configura servicii sau feature-uri noi cu o viteză și scalabilitate mult mai mari față de ce poate oferi configurarea manuală.

Astfel se simplifică deployment-ul serviciilor și task-urile operaționale de zi cu zi. Automatizarea poate traduce intenția inginerului de rețea de a face o modificare, de exemplu folosirea unui nou server de autentificare, iar apoi rețeaua este cea care are grijă să creeze, să testeze și să implementeze nouă configurație.

Acest aspect are că efect reducerea erorii umane și minimizarea complexității rețelei. Ca orice lucru, și automatizarea are un revers al medaliei . Acesta este reprezentat de un process mai greu de troubleshooting în cazul în care un script nu performează așa cum ar trebui.

De aceea, un prim pas care trebuie făcut înainte de a implementa un task automatizat este o testare extensivă a soluției propuse.

Tool-urile de automatizare nu sunt ceva nou în industria IT, ele fiind de mult folosite în zona de deployment de aplicații.

O bună partea din activitatea unui administrator de rețea presupune efectuarea unor operațiuni de configurare, monitorizare și mentenanță a echipamentelor de rețea.

În mod obișnuit, aceste operațiuni sunt făcute pe rând și manual pentru fiecare dispozitiv în parte. De exemplu, dacă trebuie adăugat un nou VLAN de acces sau dacă trebuie modificat un ACL de pe un router sau înlocuite comunitățile de SNMP, atunci administratorul se va conecta pe fiecare echipament în parte și va modifica în mod corespunzător configurația.

Orice activitate sau task care este implementat manual, reprezintă o oportunitate de a îmbunătăți procesul de configurare prin automatizarea acelui task.

Tool-uri open-source precum Ansible, Puppet sau Chef pot reduce dramatic numărul de interacțiuni pe care un administrator îl are cu un echipament. Acestea pot fi folosite pentru managementul infrastructurii și pentru configurarea echipamentelor de rețea.

NetDevOps Mihai Dumitrascu Trainer Bittnet Training curs DevOps

De peste 30 de ani, industria IT a privit rețeaua că o colecție de dispozitive, independente unele de celelalte: router-e, switch-uri, firewall-uri, echipamente wireless, fiecare device cu propria interfață de management și propriile mecanisme de configurare și mentenanță.

Modurile tradiționale de a face managmentul și mentenanță rețelelor (CLI, SNMP, copy&paste) nu sunt suficient de rapide încât să țină pasul cu transformările prin care trec astăzi organizațiile.

Echipa IT trebuie să se orienteze înspre SDN (Software Defined Networkig) și către capabilitățile introduse de controller-ele SDN.

Un controller SDN privește rețeaua ca un sistem unitar, abstractizând și automatizând managementul acesteia. Ori de câte ori este necesară o modificare a configurației, în loc de o modificare manuală, pe fiecare echipament în parte, un controller de SDN poate folosi o politică dinamică care este apoi “împinsă” către rețea.

DevOps Artisan Learning Path Bittnet Training

Pentru a se păstra relevanță, echipa IT trebuie să dezvolte noi seturi de skill-uri și să se adapteze la noile cerințe din industrie, automatizarea și programabilitatea fiind în centrul acestei schimbări de paradigmă.

Astăzi, toate departamentele unei organizații trebuie să funcționeze ca un sistem unitar, incluzând aici pe cei care dezvoltă aplicații (Developers), pe cei care se ocupă de implementarea și funcționarea acestora (Operations), precum și pe cei care adminstrează infrastructura care hostează aplicațiile și care permit accesul la aceste aplicații (Networking).

Linia care separă aceste departamente devine din ce în ce mai subțire și mai puțîn vizibilă, astfel încât aceste trei roluri vor converge în cele din urmă într-unul singur.

Personalul IT va avea o nou titulatură disponibilă, cea de NetDevOps și va putea îndeplini roluri, care nu existau până când automatizarea și programabilitatea nu au apărut în peisaj, precum inginer DevOps, developer cloud sau inginer de automatizare.

Bittnet Training a dezvoltat în acest sens un proiect dedicat tool-urilor de DevOps pentru care a construit propriul curriculum de cursuri – DevOps Artisan.

Poți alege din peste 60 de cursuri care au o structura unică: peste 60% experiență hands-on. În plus, am dezvoltat deja 3 examene de certificare DevOps Artisan care pot fi date în centrele de testare Pearson VUE.

Primele trei certificări oferite de Bittnet sub umbrela DevOps Artisan sunt:

Ia legătura cu unul dintre consultanții noștri pentru a construi traseul de învățare potrivit pentru tine.

Autor: Mihai Dumitrascu, Senior Systems Engineer and Trainer @Bittnet Training