Crește performanța liderilor din echipa ta

Știm cât de greu îți este să formezi sau să găsești un lider pentru echipa voastră tehnică. Știm că oamenii tehnici nu agreează orice training. De unde știm? Pentru că rulăm programe de învățare pentru echipe de peste 20 ani. Deși mulți dintre colegii tăi sunt entuziasmați de ideea de a fi promovați, în foarte scurt timp ajung să se confrunte cu provocări legate de managementul echipei, cum ar fi – comunicarea, luarea deciziilor, managementul timpului și delegarea.

Dacă învățarea continuă este una dintre valorile de bază ale companiei tale, atunci ai ajuns unde trebuie. Ceea ce iți propunem de fapt este că, timp de 3-4 luni, colegii tăi se vor bucura de o experiență unică, de învățare prin joc, acompaniată de toată susținerea noastră pentru ca ei să devină liderii viitorului. Și pentru că le dorim tot ce e mai bun, ne perfecționăm anual programul de învățare, prin studii calitative și cantitative.

Cele mai importante așteptări ale colegilor tăi team leaderi de la un program de învățare:

Aplicabilitate imediată a teoriei și a modelelor de leadership.

Competențele și experiența profesională a trainerului.

Flexibilitate în ceea ce privește timpul alocat învățării.

Acomodare la presiunile operaționale de zi cu zi.

Schimb de bune practici cu alți colegi team leaderi.

Cele mai importante skilluri pe care liderii din tech vor să și le dezvolte:

Time management

Feedback

Coaching

Comunicarea adaptată tipologiei de personalitate

Managementul deciziilor

Ascultarea activă

Orientarea echipei către rezultate și performanță

Barierele de care probabil s-au lovit atunci când ai vrut să facă un parcurs de dezvoltare:

Costurile ridicate ale training-urilor

Lipsa timpului

Cantitatea de informație care trebuie asimilată într-o perioadă scurtă de timp

Tocmai din acest motiv venim în sprijinul colegilor tăi cu un program special, interactiv și ușor de înțeles. Este structurat astfel încât  învețe treptat tot ce au nevoie pentru a reuși  își coordoneze echipa spre succes.

Programul de învățare Equatorial este un program unic în România, bazat pe principiile Agile Learning, care ajută liderii de echipă să treacă prin trei etape esențiale de învățare iterativă: planificare, implementare și adaptare, facilitând astfel transferul în practica curentă și îmbunătățirea modului de lucru în echipele lor de tehnologie.

Fiecare Tech Team Leader parcurge un traseu cu 3 module:

MODULUL 1: LEADING SELF & ROLE

Pentru a putea îndruma pe alții, un lider trebuie să se înțeleagă mai întâi pe sine! De aceea, punem bazele călătoriei colegilor tăi în lumea leadership-ului.

Rewards: 100 XP, Autocunoaștere și Dezvoltare Personală – Puncte forte, Motivație, Reziliență, Cunoașterea rolului.

MODULUL 2: LEADING TEAM

Team means teamwork” – A venit momentul să ne axăm pe lideri împreună cu echipa lor. Îi învățăm cum să lucreze eficient cu echipa și să o îndrume folosind principiile de leadership care susțin motivația colegilor și creează un cadru de încredere și siguranță.

Rewards: 300 XP, Asertivitate, Conflict Management, Psihologia conducerii, Dinamica încrederii, Nevoile motivaționale fundamentale.

MODULUL 3: LEADING PERFORMANCE

Acum este timpul pentru cooperare. Scopul este atingerea obiectivelor de echipă fără a ne limita la ele. Este momentul în care colegii tăi, împreună cu echipele lor încep să își testeze limitele și au nevoie de indrumare și inspirație.

Rewards: 600 XP, Delegare prin împuternicire, Feedback, Coaching către performanță, Orientare către Rezultate.

Etapele programului de învățare

Contactează-ne pentru a solicita oferta personalizată!