Optimizarea colaborării interfuncționale

DESCRIEREA CURSULUI

Indiferent de rolul pe care îl avem în companie, toți gestionăm și relaționăm cu o diversitate de colegi și de stakeholderi pe care îi avem în activitatea noastră. Aceștia au nevoi personale și așteptări diferite atunci când interacționează cu noi, cum ar fi amabilitatea și recunoașterea expertizei pe care o au. Mai mult, fiecare are punctele sale forte și experiențele sale. Atunci când echipele și relațiile profesionale reușesc să fie construite pe interesele și punctele forte comune, precum și să valorifice și să integreze diversitatea, se obțin livrabile și reușite excelente.

Obiectivul principal al acestui program este consolidarea echipei, mai exact creșterea încrederii între colegi. Prin urmare, abordarea se bazează pe instrumentul DISC pentru evaluarea stilurilor și a motivațiilor comportamentale. Pornim de la conștientizarea de sine, după care ne concentrăm pe înțelegerea celorlalți, ca apoi, prin tehnici de coaching de grup, identificăm interesele și punctele forte comune, precum și elementele de diferențiere între oameni, pentru ca în final să găsim mijloace de optimizare a diversității și de creștere a încrederii.

AGENDA CURSULUI

  • Modelul de Inteligență Emoțioală
  • Motivație – Intenție – Comportament
  • DISC – Cele 4 profiluri comportamentale principale: Dominant, Influent, Stabil, Conștiincios
  • Pentru fiecare profil: motivații, puncte forte și puncte forte exagerate, bariere și filtre în ascutare, nevoi și preferințe în comunicarea și relaționarea cu ceilalți, zone „sensibile” în interacțiunea cu ceilalți și în abordarea muncii
  • Complementaritate interfuncțională (puncte comune și zone complementare)
  • Integrarea diversității pentru a îmbunătăți colaborarea
  • Exercițiu final Keep-Stop-Start în dinamica echipei
    • Ce să facem în continuare pentru a susține colaborarea
    • Ce să nu mai facem, deoarece blochează sinergia
    • Ce să începem să facem pentru a crește și mai mult colaborarea

DETALII CURS

PREȚ: La cerere

LIVRARE și DURATĂ

Predare în format fizic: 1 sesiune de workshop de 1 zi

sau

Predare în format online: 2 sesiuni de workshop a câte 3.5 ore fiecare

INSTRUMENT FOLOSIT

DISC, o modalitate standardizată și ușor de folosit pentru evaluare a stilurilor de comportament și de relaționare