De ce merită să investești resurse în formarea continuă a echipei tale

De ce este importantă formarea continuă a echipei? O instruire mai bună duce la procese mai bune și la generarea de rezultate mai bune. Pe piața actuală, care este în continuă schimbare, importanța formării profesionale nu a fost niciodată mai mare. Investirea în dezvoltarea continuă a echipei este un mod indispensabil de a menține o organizație competitivă.

Membrii echipei tale au nevoie să fie la zi cu toate informațiile și să se mențină relevanți în rolul pe care îl au.

În plus, cei mai mulți dintre ei sunt specialiști de un fel sau altul. O mare parte din ceea ce se întâmplă în organizația din care faci parte este probabil să nu intre în pregătirea pe care o are fiecare dintre ei.

Formarea continuă, soluția pentru creșterea nivelului de competențe

Cu un program cuprinzător de dezvoltare și instruire a echipei tale vei putea consolida abilitățile pe care le deține, precum și să dezvolți cunoștințele acolo unde acestea lipsesc.

Educarea continuă a angajaților îți va aduce întreaga echipă la un standard mai înalt de competență, astfel încât să poată împărtăși un set comun de cunoștințe și abilități. Un astfel de program va reduce blocajele care ar putea exista în organizație și va face ca volumul de muncă să fie distribuit mai uniform între membrii echipei. 

Avantajele programelor de training

Programele de training pe termen lung sunt importante, nu doar pentru că reprezintă o bună oportunitate pentru angajați de a-și dezvolta baza de cunoștințe și de a-și îmbunătăți abilitățile de serviciu, ci și pentru a deveni mai eficienți la locul de muncă și a optimiza procesele de lucru. În ciuda costului instruirii angajaților, rentabilitatea investiției este imensă dacă este consecventă.

Iată câteva motive pentru care merită să inițiezi programe de formare continuă:

  • Îmbunătățesc abilitățile și cunoștințele, care  influențează pozitiv productivitatea, ceea ce duce la creșterea profiturilor și a eficienței unei organizații.
  • Pregătesc membrii echipei pentru responsabilități mai mari, aceste programe îi ajută să învețe abilitățile necesare pentru a funcționa eficient în noile lor poziții. De exemplu, pot fi instruiți în abilități de conducere sau într-un anumit software pe care să îl folosească în noul lor rol.
  •  Le arată angajaților că sunt apreciați, crește stima de sine a angajaților pentru că organizația investește în ei. Acest lucru le îmbunătățește moralul, precum și capacitățile la locul de muncă.
  • Dezvoltă abilitățile IT și ajută la consolidarea unui nivel profesional crescut al firmei în mediul de afaceri.

Formarea continuă, instrument de motivare a angajaților

Angajații apreciază oportunitățile de formare la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, decât angajatorii lor. O persoană preocupată de dezvoltarea ei știe că rețeta pentru o carieră de succes este o învățare și o dezvoltare continuă, dar companiile nu reușesc adesea să ofere angajaților lor instrumentele adecvate. 

Iată și câteva statistici centralizate de către Lorman.com despre importanța unei pregătiri adecvate pentru ocuparea forței de muncă: 

  •  Doar 29% dintre angajați sunt „foarte mulțumiți” de oportunitățile actuale de avansare în carieră disponibile în cadrul organizației lor;
  •  74% dintre angajații chestionați consideră că nu ating potențialul maxim la locul de muncă din cauza lipsei de oportunități de dezvoltare;
  • 87% dintre mileniali consideră că învățarea și dezvoltarea la locul de muncă sunt importante;
  • 41% dintre angajați consideră că oportunitățile de avansare în carieră ale organizației lor sunt un factor foarte important pentru satisfacția lor la locul de muncă.

Acestea sunt doar câteva motive pentru care merită să te implici în crearea unei strategii de formare continuă a echipei tale.

Diminuarea turnover-ului de angajați prin programe de formare continuă

Fluctuația de angajați este o preocupare majoră a companiilor de toate dimensiunile. Dar ce înseamnă cu adevărat fluctuația angajaților? O definiție comună a fluctuației angajaților este pierderea în timp a talentelor sau a forței de muncă. Aceasta include orice plecare a angajaților, inclusiv demisii, concedieri, pensionări, transferuri de locație sau chiar decese.

Companiile își calculează adesea rata de turnover a angajaților ca mijloc de a prezice impactul asupra productivității, calității serviciilor oferite clienților sau chiar moralului echipei. Mai mult, impactul plecării unora dintre membrii echipei este resimțit și asupra rezultatelor de business. Tocmai de aceea, cu atât mai mult într-o industrie precum IT-ul sau într-un departament de IT, atenția managerului la bunăstarea angajaților trebuie să fie sporită.

Însă, pe lângă beneficiile salariale și cele extrasalariale de bază, cei care profesează în domeniul IT înțeleg nevoia de învățare continuă, de a ține pasul cu noutățile din domeniu, de a reuși să se certifice în anumite limbaje de programare, de a cunoaște anumite tehnologii. Ritmul galopant al dezvoltării tehnologiei nu le permite să se oprească din învățat.

Tocmai de aceea, ei apreciază oportunitățile de învățare și dezvoltare, deci nu este de mirare că sunt predispuși să rămână la companiile care investesc în educația lor. 

Organizațiile cu programe de formare continuă de succes înregistrează, de obicei, o creștere semnificativă a ratei de retenție a angajaților: 

  •  Rata de retenție a angajaților cresc cu 30-50% pentru companiile cu culturi puternice de învățare;
  •  70% dintre angajați ar avea oarecum șanse să părăsească locul de muncă actual pentru a lucra pentru o organizație cunoscută pentru investiții în dezvoltarea și învățarea angajaților;
  • 34% dintre angajații care și-au părăsit locul de muncă anterior au fost motivați să facă acest lucru prin mai multe oportunități de dezvoltare a carierei;
  • 86% dintre mileniali nu ar renunța la poziția actuală dacă instruirea și dezvoltarea lor ar fi oferite de angajator.

De ce să ții cont când îți alegi furnizorul de training

Ca să poți pune în aplicare un plan de formare continuă a echipei tale, trebuie să știi că vei putea asigura realizarea acestor cursuri. Tocmai de aceea, este nevoie să îți alegi un furnizor de traininguri care să le susțină, dar despre care să fii sigur că le poate oferi membrilor echipei tale informații relevante și acces la resurse utile.

Iată la ce aspecte să fii atent în alegerea lui

  • Cât de extinsă este lista de cursuri pe care le poate susține? 
  • Sunt cursurile oficiale și autorizate de vendori?
  • Oferă sau nu posibilitatea de obținere a diferitelor tipuri de certificări?
  • Câtă experiență are?
  • Câți specialiști au fost instruiți de către furnizor până acum și care a fost impactul?
  • Cât de mare este portofoliul de clienți?
  • Ce metode de livrare a trainingurilor îți oferă(predare la clasă, remote/online, clasă hibridă etc.)?

Toate aceste informații te ajută să alegi un partener pe care să te poți baza și care sî te sprijine în obținerea rezultatelor dorite. 

New call-to-action
Menu