Și compania ta poate obține un consum de energie optim cu un software eficient  

Din ce în ce mai multe companii au nevoie de un software de tip enterprise, pentru dezvoltarea lor și managementul activităților zilnice. De aceea, este important ca acestea să integreze un software eficient și durabil ale cărui obiective să fie complementare și cu eforturile lor de sustenabilitate, de reducere a amprentei de carbon.   

Practic, software-ul nu este responsabil pentru emisii de gaze cu efect de sera. Felul în care este dezvoltat software-ul, însă, are impact asupra modului în care hardware-ul consumă energie. De exemplu, în 2019, cercetătorii de la Universitatea din Cambridge au estimat că energia necesară pentru menținerea rețelei Bitcoin a depășit-o pe cea a întregii națiuni a Elveției.  

Redu consumul de energie utilizand un software eficient.

Deci, cum pot fi companiile ecologice prin software-ul lor?

Pentru aceasta, companiile trebuie să fie conștiente de consumul de energie al proceselor proiectate și să le identifice pe cele care necesită un consum ridicat de resurse și să adopte un software flexibil și sustenabil pentru consumul lor de energie.

New call-to-action
New call-to-action